Cum alegeți traseul pe Kilimanjaro: ghid comparativ

Kilimanjaro se ridică la 5.895 m / 19.341 ft și există mai multe căi bine bătătorite către vârf. Lemala Safaris vă propune șase: traseele Machame, Lemosho, Marangu, Rongai și Umbwe, plus Northern Circuit. Comparate pe hârtie, traseele Kilimanjaro par asemănătoare, deoarece toate se termină pe aceeași margine de crater și niciunul nu cere frânghii sau cățărare tehnică. În practică, ele se simt foarte diferit, iar alegerea pe care o faceți cu luni înainte de zbor va modela întreaga ascensiune.

Cei mai mulți întreabă care este cel mai bun traseu Kilimanjaro, iar răspunsul corect este că depinde de timpul dumneavoastră, de experiență și de ce doriți de la drumeție. Unele trasee dau corpului mai multe zile ca să se adapteze. Unele vă cazează în colibe. Unele sunt liniștite, altele aglomerate. Unele se potrivesc unui fotograf, iar altele unui drumeț cu puține zile de concediu. Acest articol pune cele șase trasee unul lângă altul, ca să îl puteți alege pe cel care vi se potrivește.

Cel mai important factor într-o ascensiune pe Kilimanjaro nu este forța, ci timpul petrecut la altitudine. Aclimatizarea pe Kilimanjaro este procesul prin care organismul se obișnuiește cu aerul mai rarefiat și nu poate fi grăbită. Cei care urcă încet și petrec una sau două nopți în plus pe drum au mai puține șanse să sufere serios de rău de altitudine și mai multe șanse să se simtă în formă în noaptea de ascensiune spre vârf. De aceea, ghizii vorbesc mereu despre câte zile durează urcarea pe Kilimanjaro înainte de orice altceva.

Două obiceiuri ajută. Primul este pole pole, în swahili „încet, încet”: ghidul dumneavoastră va stabili un ritm care vi se pare aproape jenant de blând, și asta este intenționat. Al doilea este principiul „urcați sus, dormiți jos”, prin care urcați în timpul zilei la un punct mai înalt și apoi coborâți la o tabără mai joasă pentru noapte. Mai multe dintre traseele noastre îl includ, iar acest tipar este motivul pentru care ocolul spre Lava Tower pe traseele Machame și Lemosho merită efortul. Niciunul dintre obiceiuri nu garantează nimic, dar amândouă vă pun șansele de partea dumneavoastră, iar un itinerar mai lung le face pe amândouă mai ușoare.

Traseul Machame, poreclit Traseul Whiskey, are aproximativ 62 km și pornește de la Poarta Machame, la 1.800 m. Dormiți în corturi și traversați cinci zone climatice, de la pădurea tropicală până la zona vârfului acoperită de ghețari. Varianta de șapte zile răspândește secțiunile cele mai dificile pe mai mult timp, iar o opțiune de șase zile există pentru drumeții în formă, cu experiență recentă la altitudine. Este aglomerat în lunile de vârf, dar oferă cel mai variat peisaj și un tipar bun „urcați sus, dormiți jos” în ziua în care ajungeți la Lava Tower, la aproximativ 4.630 m.

Traseul Lemosho pornește de la Poarta Londorossi, la 2.100 m, pe partea vestică și liniștită, și are aproximativ 70 km. Oferă variante de șase, șapte sau opt zile, iar varianta Lemosho de 8 zile adaugă o zi întreagă de aclimatizare pe Platoul Shira, motiv pentru care mulți ghizi îl numesc traseul lor preferat. Primele zile sunt blânde și lipsite de aglomerație, înainte ca poteca să se alăture traseului sudic, lângă Zidul Barranco. Dacă comparați Machame cu Lemosho, Lemosho este mai lung, mai liniștit la început și mai blând cu plămânii, în timp ce Machame este mai scurt și puțin mai direct.

Traseul Marangu este cea mai veche potecă organizată de pe munte, lungă de aproximativ 64 km, cu start și final la Poarta Marangu, la 1.860 m. Este singurul traseu cu colibe-dormitor permanente, la Mandara, Horombo și Kibo, și este poreclit Traseul Coca-Cola. Călătorii îl aleg pentru paturi, pentru logistica simplă și pentru faptul că coborâți pe aceeași potecă pe care ați urcat. Durează cinci sau șase zile și este cel mai scurt dintre itinerariile noastre.

Preferăm să fim direcți în privința compromisului. Urcarea este mai rapidă decât pe traseele mai lungi, cu corturi, ceea ce lasă mai puțin timp pentru aclimatizare, iar estimările privind ajungerea în vârf sunt, în general, mai mici pentru acest traseu. Colibele sunt dormitoare comune, așa că dopurile de urechi sunt o idee bună. Dacă alegeți între Marangu și Machame și nu ați mai fost niciodată la altitudine, Machame sau Lemosho vă oferă șanse mai bune. Alegeți Marangu pentru că vă place ideea unei ascensiuni clasice, încărcate de istorie, și, dacă o faceți, luați în calcul o zi în plus pe munte.

Traseul de 7 zile pe Kilimanjaro despre care întreabă cei mai mulți este Machame, dar și Rongai durează tot șapte zile. Traseul Rongai urcă dinspre nord, aproape de granița cu Kenya, de la Poarta Rongai (1.950 m), durează șapte zile și coboară prin Poarta Marangu. Versanții sunt mai uscați, poteca este liniștită, iar pădurea de la poale găzduiește animale precum elefanți, bivoli și antilope eland. Urcarea câștigă înălțime treptat, iar ultima pantă până la marginea craterului este mai abruptă decât pe traseele sudice. Este cel mai liniștit traseu Kilimanjaro în majoritatea sezoanelor și cel pe care îl sugerăm pentru lunile ploioase.

Traseul Umbwe este cel mai direct, de aproximativ 54 km, și cel mai greu. Urcă abrupt din primul pas prin pădurea tropicală și se alătură traseului sudic la Barranco Camp. Se potrivește drumeților cu experiență și bine aclimatizați, care au mai fost la altitudine și știu cum reacționează, și este cel mai greu traseu Kilimanjaro pe care îl organizăm. Planul nostru de șapte zile include o zi de odihnă la Barranco și îl recomandăm în locul variantei de șase zile.

Traseul Northern Circuit este cel mai lung traseu standard, de aproximativ 98 km, în opt, nouă sau zece zile. Începe de la Poarta Londorossi, ocolește versanții nordici și liniștiți ai vârfului Kibo și se întoarce spre sud pentru ascensiunea finală. Creșterea lentă și zilele în plus îl fac o alegere solidă pentru prima ascensiune, dacă timpul permite, iar poteca este adesea pustie. Prețul este pur și simplu mai multe zile departe de casă.

La întrebarea colibe sau corturi pe Kilimanjaro, alegerea o face mai ales traseul. Marangu folosește colibe comune. Toate celelalte trasee pe care le organizăm folosesc corturi pentru patru sezoane, cu saltele de spumă, cort de luat masa, cort de bucătărie și cort-toaletă privat, montate de echipă la fiecare tabără. Traseul Rongai folosește și coliba de piatră de la Kibo în noaptea dinaintea ascensiunii finale. Corturile se simt mai aproape de munte, iar grija echipei face taberele surprinzător de confortabile, deși nopțile din taberele mai înalte sunt reci.

Câteva alte rutine modelează zilele. Purtați un rucsac mic, în timp ce hamalii poartă restul, iar fiecare geantă de drumeție este limitată la 15 kg. Un bucătar de munte pregătește mese calde la fiecare tabără. Dimineața și seara, ghizii verifică nivelul de oxigen și starea generală a fiecărui drumeț cu un pulsoximetru. Acest ritm zilnic de mers, mâncat, odihnit și verificat este aproape același pe fiecare traseu și este una dintre cauzele pentru care oamenii găsesc ascensiunea mai ușor de dus decât se așteptau.

Aglomerația pe Kilimanjaro depinde de traseu și de lună. Traseele sudice, mai ales Machame și Marangu, adună cei mai mulți drumeți din iulie până în septembrie. Cel mai liniștit traseu Kilimanjaro este de obicei Northern Circuit sau Rongai, iar Lemosho rămâne calm până se îmbină cu traseul sudic. Dacă singurătatea contează pentru dumneavoastră, alegeți un traseu mai lung sau mai puțin umblat și evitați săptămânile de vârf.

Pentru peisaje, Machame și Lemosho oferă cea mai largă varietate, de la pădure și lande de arbuști la Zidul Barranco și Platoul Shira. Cel mai bun traseu Kilimanjaro pentru fotografi este probabil Lemosho sau Northern Circuit, datorită luminii de pe landa deschisă și zilelor în plus pentru pauze, deși Machame se potrivește celor care doresc priveliști clasice de munte. Sus, ajungeți la Stella Point, la 5.739 m, cu răsăritul răspândindu-se peste ocean, apoi parcurgeți ultimul tronson până la Vârful Uhuru, la 5.895 m. Coborârea de pe Kilimanjaro este lungă, de obicei prin Poarta Mweka, la 1.640 m, iar genunchii vă vor mulțumi pentru bețele de trekking.

Cel mai bun sezon pentru Kilimanjaro este în cele două ferestre mai uscate: de la sfârșitul lui iunie până în octombrie și din ianuarie până la jumătatea lui martie. Cerul este mai senin, iar poteca mai fermă. Acestea sunt și lunile cele mai aglomerate. Ascensiunea pe Kilimanjaro în sezonul ploios este posibilă, mai ales pe Rongai, care primește cea mai puțină ploaie, dar pe celelalte trasee veți întâlni noroi, nori și nopți mai reci. Operatorul dumneavoastră ar trebui să vă explice sincer la ce să vă așteptați în luna pe care o alegeți.

Oamenii întreabă adesea despre rata de succes a ascensiunii pe Kilimanjaro. Estimările variază mult între operatori și surse, iar noi nu indicăm o singură cifră, pentru că un număr fără context induce în eroare. Ce putem spune este că traseele mai lungi, cu urcare treptată, precum Lemosho și Northern Circuit, tind să dea rezultate mai bune decât cele mai scurte. Contează și condiția fizică. Nu trebuie să fiți atlet, dar drumețiile regulate cu un rucsac încărcat în lunile dinaintea plecării vor face fiecare zi mai plăcută. Răul de altitudine poate afecta pe oricine, oricât de în formă ar fi, motiv pentru care timpul contează cel mai mult.

Toate traseele converg spre același ultim efort. Noaptea de ascensiune spre vârf începe în jurul miezului nopții, în întuneric și în frig, cu lanternă frontală și multe straturi de haine. Urcați încet, în șir indian, în spatele ghidului, pe o pantă abruptă de pietriș mărunt, spre marginea craterului. Este partea cea mai grea a călătoriei pentru aproape toată lumea și este o probă de răbdare și de somn la fel de mult ca una a picioarelor. Majoritatea drumeților ajung la Stella Point când cerul începe să se lumineze, iar drumul până în vârf mai ia încă un tronson de-a lungul marginii craterului.

Aici alegerea traseului dă roade sau nu. Un drumeț care a petrecut zile în plus la altitudine ajunge de obicei la ultima tabără mai calm, mai flămând și mai odihnit. Altul, care s-a grăbit, poate ajunge cu o durere de cap, fără poftă de mâncare și cu puțin somn. Mâncați cina întreagă, beți mai multă apă decât vă vine, spuneți-i ghidului adevărul despre cum vă simțiți și acceptați că cei mai buni ghizi vor întoarce uneori un drumeț din drum, pentru siguranță. Contează să ajungeți în vârf, dar contează mai mult să ajungeți acasă sănătos.

Coborârea începe la scurt timp după fotografiile din vârf. Cei mai mulți coboară în aceeași dimineață la o tabără mai joasă, apoi parcurg drumul de ieșire a doua zi. Zilele lungi, genunchii obosiți și gâtul uscat sunt normale. Bețele de trekking ajută, la fel și faptul că păstrați straturile de haine pe dumneavoastră până când sunteți cu adevărat sub zona frigului. La poartă primiți un certificat de ascensiune, dacă ați ajuns în vârf, un șofer vă așteaptă, iar un duș cald și o băutură rece la hotel vor avea un gust mai bun decât vă puteți imagina.

Pentru Kilimanjaro la prima urcare, sugerăm în general Lemosho de 8 zile sau Machame de șapte zile, pentru că amândouă dau corpului timp. Dacă doriți cel mai ușor traseu Kilimanjaro pe hârtie, oamenii indică adesea Marangu, datorită colibelor și pantelor moderate, deși ușor pentru picioare nu înseamnă ușor pentru plămâni. Un drumeț la prima ascensiune căruia îi place ideea colibelor ar putea totuși să aleagă Marangu cu o zi în plus. Un traseu Kilimanjaro pentru începători ar trebui să favorizeze întotdeauna zilele în fața vitezei. Dacă sunteți în formă, aveți experiență la altitudine și doriți o provocare mai grea, Umbwe este răspunsul, iar pentru o drumeție lungă, liniștită și plină de trăire, Northern Circuit se remarcă.

Kilimanjaro cu puțin timp la dispoziție este o situație frecventă. Machame de șase zile sau Marangu de cinci zile se potrivesc unui concediu strâns, dar amândouă lasă puțin loc de manevră, așa că fiți sinceri cu dumneavoastră înșivă în privința compromisului. Dacă puteți găsi încă o zi, luați-o. Dacă trebuie să urcați în timpul ploilor lungi, Rongai este alegerea rezonabilă. Iar dacă planul dumneavoastră include un safari, o ședere la plajă sau un trekking pentru cimpanzei după ascensiune, spuneți-ne din timp, ca să putem ordona piesele bine, cu muntele primul și restul drept răsplată.

Ceea ce oferă un operator bun contează tot atât cât traseul. Căutați taxele de parc incluse, un ghid principal cu un ghid asistent la fiecare trei drumeți și un hamal pentru fiecare drumeț. Căutați un bucătar de munte, corturi adevărate pentru patru sezoane și oxigen îmbuteliat de urgență, purtat de echipă. Întrebați dacă ghizii sunt instruiți în primul ajutor în sălbăticie și dacă nivelul de oxigen este verificat de două ori pe zi. Întrebați cum sunt tratați, plătiți și echipați hamalii de pe Kilimanjaro și dacă încărcăturile lor sunt limitate.

Întrebați și despre plan, nu doar despre preț. Un operator bun vă va îndepărta de un traseu care nu vi se potrivește, vă va spune deschis cum este vremea în luna aleasă și vă va da din timp o listă de echipament. Vă va aminti că asigurarea personală este esențială și că bacșișurile pentru echipa de pe munte se plătesc separat. Dacă nu sunteți încă sigur care traseu este potrivit, spuneți-ne datele dumneavoastră, experiența și îngrijorările, iar noi vă vom recomanda unul cu sinceritate.