Parcul Național Lacul Manyara

Lacul Manyara ocupă o fâșie îngustă de pământ la poalele escarpei Marii Văi a Riftului, unde stânci împădurite se înalță la peste 600 m deasupra unui lac alcalin, puțin adânc. Parcul măsoară doar 648 km², iar aproximativ două treimi din el sunt apă. Cu toate acestea, concentrează o varietate remarcabilă de habitate. Treceți de la pădurea luxuriantă alimentată de apele subterane la pajiști, apoi printr-o zonă de acacii până la malul lacului, iar fiecare zonă adăpostește partea ei din fauna parcului.

Marea sa faimă vine de la leii care se cațără în copaci. În arșița amiezii, aceștia se întind pe crengile orizontale ale acaciilor, un obicei care poate fi urmărit cu încredere doar în câteva locuri din lume. Când nivelul apei este potrivit, lacul se face roz de flamingo și găzduiește și pelicani, berze și multe alte păsări de apă. Lângă intrare, pădurea alimentată de ape subterane adăpostește maimuțe albastre și unele dintre cele mai mari cete de babuini din Tanzania.

Parcul fiind mic, majoritatea vizitatorilor îi acordă o jumătate de zi, nu mai multe. Traseul șerpuiește pe sub coronamentul copacilor, pe lângă izvoare termale și bălți pline de hipopotami, apoi pădurea face loc malului lacului și păsărilor sale. Multe itinerare includ Manyara pentru priveliști, pe drumul de la Arusha spre Serengeti și Ngorongoro, sau îl combină cu Tarangire. Cele două parcuri fac un contrast plăcut: unul verde și abrupt, celălalt uscat și larg deschis.

Între iunie și octombrie, animalele se observă cel mai ușor, iar zidul Văii Riftului se detașează clar. Păsările, printre ele flamingo, sunt cele mai numeroase în lunile mai ploioase. Pentru cine dorește peisaje și varietate în plus într-un itinerar în nord, fără a renunța la o zi întreagă, Manyara se potrivește bine, iar priveliștile asupra escarpei justifică singure oprirea.