Cât de dificil este Kilimanjaro? Dificultate și rată de succes

Kilimanjaro nu este o ascensiune tehnică. Pe traseele standard nu sunt corzi, nu sunt colțari și nu trebuie să învățați tehnici de alpinism. Este o drumeție lungă pe un munte foarte mare, iar vârful, Vârful Uhuru, se află la 5.895 m / 19.341 ft. Provocarea nu este tehnica, ci altitudinea, frigul, durata zilelor și noaptea ascensiunii finale.

Trebuie să fiți suficient de în formă pentru a merge cinci-opt ore pe zi, mai multe zile la rând, cu un rucsac de zi ușor, și să puteți merge totuși zece-paisprezece ore în ziua ascensiunii finale. Este nevoie de o bază solidă de condiție fizică generală, dar nu de nivelul unui sportiv.

Oamenii întreabă adesea despre rata de succes pe vârf. Estimările variază mult de la un operator și de la o sursă la alta, iar noi nu indicăm o singură cifră, pentru că un număr fără context induce în eroare. Modul în care operatorii numără succesul, traseele pe care le iau în calcul și numărul de zile pe care îl oferă schimbă toate răspunsul.

Ce putem spune este că traseele mai lungi, cu câștig treptat de altitudine, precum Lemosho și Northern Circuit, au de obicei rezultate mai bune decât cele scurte. Mai multe zile înseamnă mai mult timp pentru aclimatizare, iar aclimatizarea este cel mai important factor. Când comparați operatorii, întrebați cum definesc și cum urmăresc succesul.

Răul de altitudine, numit corect rău acut de munte, este frecvent pe Kilimanjaro. Primele semne sunt adesea durerea de cap și greața, urmate de amețeli, oboseală, lipsa poftei de mâncare și somn slab. Simptomele ușoare nu sunt neobișnuite și se ameliorează adesea cu odihnă, lichide și un ritm mai lent. Regula este simplă: spuneți-i ghidului imediat și nu urcați mai sus dacă simptomele se agravează.

Semnele mai grave cer acțiune imediată, iar tratamentul este coborârea rapidă. Un operator bun verifică zilnic starea de sănătate a grupului, măsurând nivelul de oxigen dimineața și seara în fiecare tabără, și poartă oxigen de urgență împreună cu echipa. Nu oferim sfaturi medicale, așa că discutați cu medicul dumneavoastră înainte de călătorie.

Noaptea ascensiunii finale este partea cea mai grea a călătoriei pentru aproape toată lumea. De obicei vă treziți în jurul miezului nopții, mâncați ceva, vă îmbrăcați cu toate straturile și porniți cu lanterna frontală, în frig și întuneric, mergând încet, în șir indian, pe o pantă abruptă spre marginea craterului. Cei mai mulți alpiniști ajung la Stella Point, la 5.739 m, odată cu primele raze de lumină, iar drumul mai departe, spre Vârful Uhuru, mai ia o bucată de timp pe marginea craterului.

Nu toată lumea ajunge pe vârf, nici măcar cu un antrenament excelent și un ghid bun. Vremea, sănătatea și altitudinea pot hotărî rezultatul. Dacă faceți cale întoarsă, ați parcurs totuși o drumeție serioasă și ați dat dovadă de discernământ. Ajungerea pe vârf contează, dar întoarcerea acasă sănătos contează și mai mult.

Un plan de 12 săptămâni este o durată rezonabilă pentru majoritatea oamenilor. Construiți o bază cu mers regulat și sesiuni de forță, creșteți încărcătura cu drumeții de weekend de două-patru ore cu rucsacul de zi, iar în ultima lună adăugați zile de drumeție consecutive, care imită oboseala celei de-a treia zile pe munte. Mulați-vă bocancii, exersați cu rucsacul de zi pe care îl veți purta și reduceți efortul în ultima săptămână.

Asigurarea trebuie să acopere explicit drumeția montană până la 6.000 m, evacuarea și îngrijirea medicală. Discutați din timp cu medicul dumneavoastră, mai ales dacă aveți o afecțiune cardiacă, pulmonară sau de tensiune, dacă sunteți însărcinată sau urmați un tratament regulat.